Steaua se va baza, aproape sigur, în disputa cu Dinamo pe cuplul de fundași centrali Tall-Parpas, în condițiile în care Jelev va fi suspendat. Cipriotul a jucat în această seară în premieră ca titular în garnitura lui Stoichiță și a fost lăudat atât de tehnician, cât și de Gigi Becali.
Problemele apar în schimb pe flancul stâng al defensivei, acolo unde „Lippi” va miza probabil pe Petre Marin. Artiom Karamian s-a accidentat în debutul reprizei secunde, după un duel cu Antal și va rata aproape sigur marele derby.
Chiar dacă inițial Stoichiță s-a declarat optimist în privința recuperării armeanului, acesta exclude varianta unei reveniri – minune.
„Sunt șanse aproape nule să joc împotriva lui Dinamo„, a spus Karamian la finalul meciului.
„Karamyan are genunchiul umflat, mâine vom vedea cum reacționează. Dar nu e ceva grav. Cred că a căzut pe genunchi.„, spunea Stoichiță la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER